Programul educațional „Traista cu sănătate” a fost selectat cel mai bun din Uniunea Europeană în anul 2021. Acesta se desfășoară în județul Iași.
Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași a anunțat că vor fi lansate noi ateliere pentru studenții de la specializarea Medicină, anii III și IV de studiu.
Un bărbat de 35 de ani, căzut duminică după-amiază într-o râpă din masivul Cozia, a fost salvat după o intervenţie de aproape două ore, fiind preluat de un elicopter SMURD și de echipaje medicale.
În luna iulie va avea loc concursul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa Iași.
Pompierii au fost solicitaţi să intervină, vineri dimineaţă, la Spitalul de Pediatrie „Sf. Maria” din Iaşi, după ce la etajul 1 al instituţiei medicale au fost semnalate degajări de fum.
O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a transportat la Milano un nou-născut aflat în stare gravă, cu malformații cardiace.
Luni, 30 mai, a avut loc cea de-a XII-a ediție a Zilei Porților Deschise pentru Copii la sediul Ministerului Afacerilor Interne.
Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a avut o primă întâlnire cu reprezentanții companiilor care au câștigat contractele de proiectare a spitalelor regionale din Cluj-Napoca și Iași.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, la Oradea, că infecţia cu noul coronavirus se transformă încet într-o viroză sezonieră şi dacă va mai exista un nou val, el nu va pune probleme.
Ajunsă la cea de-a doua ediţie, „Săptămâna diversităţii la UMF Iași” își propune să aducă în atenţia comunităţii academice ieșene subiecte încă tabu în societatea românească.
În perioada 5-7 mai a avut loc Conferința Națională Zilele Medicale „Vasile Dobrovici”. Prezentă la manifestarea științifică a fost și prof. dr. Elvira Brătilă, Membru fondator al Societăţii de Endometrioză și Fertilitate Est-Europeană.
În urma sesizării unor pacienți, prefectul de Mureş a inițiat discuții cu reprezentanții unităţilor sanitare din judeţ, pentru reducerea timpilor de aşteptare la UPU-SMURD.
Specialiştii Institutului Regional de Oncologie (IRO) Iaşi oferă, în cursul lunii mai, o serie de întâlniri gratuite, online, pacienţilor cu cancer din zona Moldovei.
Primul examen național de dietetician autorizat va avea loc în perioada următoare în România, inclusiv la UMF Iași. Acesta este un moment important în reglementarea profesiei de dietetician.
România a donat 11 ambulanțe, nouă din dotarea Serviciilor Județene de Ambulanță și două din dotarea SMURD, serviciilor de urgență din Ucraina.
Dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a anunţat vineri operaţionalizarea celei de-a doua maşini de terapie intensivă din municipiul Timișoara.
La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” a izbucnit dimineață un incendiu. Reprezentanții spitalului vin cu precizări.
În această dimineață a avut loc un incendiu la Spitalul Bagdasar Arseni din București. Nu au existat victime.
În primele luni ale acestui an, la centrul specializat din cadrul unității sanitare, au fost realizate 20 de transplanturi renale, un număr mult mai mare faţă de aceeași perioadă din 2021.
La Spitalul Clinic de Urgențe Neurochirurgie „Prof. N. Oblu” din Iași a avut loc cea de-a doua acţiune de prelevare organe şi ţesuturi de la începutul acestei luni.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe